În căutarea eliberării

Cătălin începuse să fie interesat de chestiuni spirituale încă dintr-a unşpea. Toată lumea din clasă citea Eliade, aşa că se-apucase şi el. Pe urmă a mers cu câţiva prieteni la conferinţele lui Mario de la Sala Dalles. Era mişto, era o grămadă de lume. Într-a doişpea a început să facă yoga cu un tip care închiria sala de sport a Liceului Economic de trei ori pe săptămână, seara de la 7. Deja ăia din clasă se uitau la el ca la un ciudat, dar nu-i băga în seamă. Ce contează ce cred nişte analfabeţi?
Avea oricum câţiva tovarăşi. Maria era o tipă mişto, chiar dacă era anti-yoga. Se certau mereu, ea zicea că yoga nu e creştină, dar măcar avea doxă, puteai să discuţi cu ea până noaptea târziu, citea la greu. El îi explica răbdător că eliberarea şi mântuirea sunt în realitate acelaşi lucru.
Până la urmă l-a convins să meargă cu ea la părintele Visarion de la Cernica. Au plecat cu un autobuz sâmbătă dimineaţa, din Pantelimon. Au ajuns devreme. Era foarte frumos afară, mirosea a iarbă cosită. La uşa chiliei era deja coadă, vreo douăzeci de inşi, mai mult femei. Au stat câteva ore până le-a venit rândul.
Înăuntru era întuneric şi mirosea a tămâie şi fum de lumânare. La început nu văzu nimic. Părintele Visarion avea o barba lungă şi cenuşie şi era mic de tot. În rest, nimic deosebit. Maria îi sărută mâna, dar el rămase mai în spate, era puţin jenat.
La început n-a înţeles ce l-a întrebat moşul. Se aplecă spre el. „Ai adus nucile?”, auzi el în sfârşit.
„Ce nuci? Noi am venit de la Bucureşti ca să…”, bâigui el. La asta nu se aşteptase, părintele îl confundase.
„Ia vino încoace, dacă nu le-ai adus!” se auzi de data asta foarte limpede. Glasul era poruncitor, Cătălin se supuse. Se trezi cu urechea prinsă într-o strânsoare de menghină.
„Stai bre, ce faci?” strigă şi se trase înapoi, începu să se zbată. Degeaba, nu reuşi decât să înteţească durerea. O unghie îi intrase în carne, mâna aia costelivă ştia ce face. O strigă pe Maria, n-o putea vedea în poziţia în care era. Când îl apucă pe moş de mână, Visarion îi trase câteva bastoane peste umeri. Dădea tare, nu se juca. Durerea era mai mare decât jena, şi se trezi lovind şi el din toate puterile. Nu vroia decât să scape. Se opinti şi se trezi pe jos. Căzuse pe spate, scăpase. Se ridică şi se retrase spre uşă. Maria se-auzea afară. Moşul striga deja „Hoţii, hoţiiiiii!!!”. Cătălin rămase blocat în prag, buimac, pipăindu-şi urechea. Curgea puţin sânge. Visarion îi făcu cu ochiul şi zâmbi şmechereşte.