Cei patru discipoli

În ultima zi mai rămăseseră doar ei cinci la Moeciu de Sus. Ceilalţi plecaseră, concediul li se terminase.
Erau aşezaţi pe iarbă când maestrul îi întrebă ce cred despre importanţa de sine.
Primul discipol se gândi puţin şi spuse că înţelegerea lui a progresat destul de mult în ultimele zile, dar mai are de învăţat.
Al doilea discipol mărturisi că este descurajat, se gândeşte să renunţe.
Al treilea discipol zâmbi încurcat şi privi într-o parte.
Al patrulea discipol spuse că, deşi ceilalţi îl considerau modest, în realitate era atât de obsedat de importanţa de sine încât se simţea important şi atunci când vorbea despre ea.
Maestrul îi ascultă pe toţi.
"Bine! Care dintre voi se duce să-mi ia un pachet de ţigări?"
Se lăsă liniştea.
Primul discipol se gândea că nu dăduse bani ca să fie fată în casă.
Al doilea discipol s-ar fi dus, dar ce rost mai avea?
Al treilea discipol se întreba care e înţelesul real al problemei, aşa că rămase pe gânduri şi continuă să zâmbească timid.
Al patrulea discipol ştia că ar fi fost ipocrit din partea lui să se ducă, iar ipocrizia îl scotea din minţi.
Maestrul se ridică şi se îndreptă agale spre chioşcul din colţ. Era cald şi avea mult de mers până acolo.