Nasul prea lung

Amalia ştia că are nasul prea mare. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară se examina din profil, mai intâi din stânga, apoi din dreapta. Folosea o oglinjoară portabilă ca să-şi vadă reflexia în oglinda de la baie. Învăţase acum câţiva ani cum să-l pudreze ca să-l facă să pară mai mic şi, deşi nu era chiar mulţumită, era oricum mai bine decât înainte.
Când i-au mărit salariul acum doi ani a început să strângă bani pentru operaţie, fără să spună la nimeni. De câte ori deschisese discuţia înainte, maică-sa îi zicea că e frumoasă. Asta o deprima şi mai tare, se ducea la ea în cameră şi plângea cu nervi.
În ultima vreme începuse să iasă în oraş cu Vali, cu care fusese colegă de facultate. Lui Vali îi plăcea de ea şi Amalia nu dădea prea multe parale pe el, i se părea cam fraier. Oricum, era bine că ieşeau, dacă stai numai în casă te sălbăticeşti.
Până la urmă reuşi să strângă banii, dar nu se duse la clinică. Nu mai avusese niciodată atât de mulţi. Săptâmânile treceau fără să facă nimic.
Într-o noapte, după ce se-ntorsese târziu din club, Amalia visă că făcuse operaţia. Nasul arăta splendid, chiar un pic obraznic. Bărbaţii îi aruncau priviri complice.
Era destul de confuză când se trezi. În oglinda de la baie, nasul era acelaşi. Oare ce făcea Vali la ora aia?